Oamenii au fost întotdeauna atrași de povești triste din ficțiune, inclusiv de tragedia lui Shakespeare Hamlet și Romeo și Julieta și de filme provocatoare precum Lista lui Schindler și Titanic. Interesul nostru pentru poveștile triste este paradoxal, deoarece le vedem ca pe un divertisment.
Consumăm povești pentru a ne distra, așa că de ce am vrea să citim povești triste care ne fac să ne simțim triști? Aceasta este o emoție pe care oamenii încearcă să o evite.
În ultimii ani, psihologii au început să exploreze această întrebare și au găsit mai multe răspunsuri prin cercetările lor.
Au descoperit că poveștile triste ne pot ajuta să trăim tristețea fără anxietate. De asemenea, ne face să ne simțim recunoscători pentru prietenii noștri apropiați și ne ajută să ne gândim la ceea ce este important și semnificativ pentru noi înșine. Acest articol va discuta câteva dintre motivele pentru care oamenii citesc povești triste.
Conectează oamenii la emoțiile din viața reală
Chiar dacă povestea este fictivă, emoțiile noastre sunt declanșate atunci când o citim.
Poveștile triste ne pot aminti de viața reală
Când ascultăm, privim sau citim o poveste tristă, simțim tristețe, lacrimi și chiar plângem. Emoțiile din poveste sunt similare cu cele pe care le-am trăit în viața reală.
Un studiu 3 a arătat că ne bucurăm de filmele triste din cauza acestui sentiment de realism. Cercetătorii au descoperit că participanții care au vizionat filmul tragic Angel Baby din 1995 cu mai multă tristețe au experimentat filmul ca fiind mai realist și au fost mai implicați în film.
Filmul a fost mai plăcut cu cât au fost implicați mai mulți participanți. În cele din urmă, oamenii care s-au uitat cel mai mult la film au fost și cei care s-au simțit cel mai puțin tristi.
Este posibil să simți tristețe fără să-ți faci griji
Cu toate acestea, ne plac poveștile triste din cauza percepțiilor noastre despre realismul lor.
Studierea răspunsurilor la poveștile triste a arătat că participanții s-au simțit la fel de tristi atunci când și-au amintit o experiență personală de tragedie ca atunci când au văzut TV sau filme tragice.
A existat o diferență notabilă între a-și aminti o tragedie personală sau a viziona una fictivă: participanții au experimentat mult mai multă anxietate atunci când și-au amintit o tragedie personală decât atunci când s-au uitat la filme și emisiuni tragice.
Aceasta poate fi cheia pentru a ne bucura de poveștile triste, potrivit cercetătorului. Anxietatea este adesea asociată cu un eveniment trist din viața reală, deoarece știm că vom continua să fim afectați de acesta.
Nu trebuie să fim îngrijorați să vedem o poveste tristă. Emoțiile pe care le simțim prin ea vor înceta să ne afecteze după ce terminăm de citit, ascultat și vizionat din nou.
Citirea poveștilor triste te poate face să te simți mai recunoscător
Un alt motiv pentru care ne plac poveștile triste este că ne fac să ne simțim recunoscători_. Dar poate nu în modul în care ne-am aștepta.
Un studiu suplimentar a constatat că 5 participanți care au simțit mai multă tristețe în timp ce vizionau filmul Atonement din 2007 au raportat că se bucurau de film mai mult decât alții și că au simțit mai multă fericire în viața lor. Cu toate acestea, acest lucru era adevărat numai dacă au luat în considerare relațiile dintre ei în timp ce priveau filmul.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, dacă spectatorii care și-au comparat viața cu personajele din film au simțit o creștere similară a fericirii, dar au descoperit că astfel de gânduri centrate pe sine nu au avut niciun efect asupra stării de spirit a telespectatorilor.
Cei care au simțit cea mai mare tristețe după vizionarea filmului au avut mai multe șanse să se gândească la relațiile lor. Acest lucru arată că poveștile triste sunt plăcute, deoarece ne fac să ne simțim mai recunoscători pentru relațiile pe care le avem cu cei pe care îi iubim și la care ținem.
Este posibil să luați în considerare ceea ce face viața semnificativă
Cercetările ulterioare arată că poveștile triste pot declanșa gânduri care se extind dincolo de relațiile noastre pentru a include mai multe considerații existențiale.
Un studiu 6 în care participanților li s-au arătat clipuri cu mai multe personaje care aflau despre moartea unei rude, a arătat că tristețea și bucuria sunt strâns legate, cu condiția ca spectatorii să fie emoționați de povești.
Mary Beth Oliver și Anne Bartsch, cercetători, au descris sentimentul de a fi mișcați sau atinși de o poveste tristă, emoționantă sau dulce-amăruie drept „apreciere”. Ei sugerează oamenilor să caute povești care să provoace acel sentiment atunci când vor să descopere adevăruri mai profunde.
Oliver și Bartsch definesc aprecierea ca fiind „o experiență care este marcată de percepția și sentimentul unui sens mai profund, de sentimentul mișcat și de motivația pentru exprimarea gândurilor și sentimentelor inspirate din experiență”.
Această definiție arată că aprecierea este o experiență pozitivă, dar nu doar una plăcută. Emoțiile pozitive pe care le generează nu sunt rezultatul faptului că consumatorii găsesc sens și continuă să se gândească la acel sens chiar și după ce au terminat de mâncat poveștile.
Potential de crestere personala
Acest lucru îi încurajează pe consumatori să se gândească la întrebări mari, cum ar fi cine sunt și ce prețuiesc. Aprecierea poate duce la creșterea personală.
Aceasta înseamnă că poveștile triste sunt o modalitate excelentă de a încuraja reflecția și emoțiile tandre.
Oamenii continuă să citească, să asculte și să urmărească povești triste în speranța că le vor inspira să fie mai semnificative și mai emoționante.
